O nouă alertă privind prezența unui urs a fost emisă, marți, pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea. Vorbim deja despre a doua astfel de alertă în ultimele trei zile. Oamenii au fost sfătuiți, în mesajul RO-Alert, să nu se apropie de animalul sălbatic.
„A fost semnalată prezența unui urs în localitatea Râmnicu Vâlcea, cartier Goranu, strada Fântânii! Evitați zona, rămâneți în locuințe! Păstrați distanța față de animal și nu încercați să vă fotografiați cu acesta sau să-l hrăniți. Fără să vă expuneți pericolului protejați animalele din gospodărie”, se arată în mesajul Ro-Alert transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Zona în care a fost semnalată prezența animalului sălbatic se află la baza unui deal din cartierul Goranu, cel care a sesizat autoritățile anunțând că l-a observat trecând prin spatele unei curți în apropierea pădurii.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi, care va rămâne o perioadă în zonă pentru a se asigura că animalul nu se va apropia de locuințe.
Tot pe această stradă, duminică, un localnic a anunțat prin 112 că a observat o ursoaică cu doi pui, pe izlazul din apropierea poligonului de trageri al Ministerului Apărării Naționale. Nu au fost victime și nici pagube materiale.