Dezvăluiri șocante din culisele mafiei generalului negru! Un judecător trimis în închisoare de oamenii lui Coldea rupe tăcerea! Fostul magistrat Mircea Moldovan a dezvăluit cum Coldea și Kovesi fabricau dosare oamenilor care deranjau statul paralel, dar și cum încercau să-l compromită pe fostul președinte Traian Băsescu.
„Dosarul meu a început – ei spuneau că în urma unui denunț – dar denunțul nu a avut nicio probă, din 2019. Și atunci, după încheierea protocoalelor, DNA și SRI au cerut pe siguranța națională să fiu ascultat pe Art 3, litera F, adică jaf împotriva instituțiilor publice. Vă dați seama, judecător în funcție, jaf armat. Și atunci s-a sesizat din oficiu DNA. Și atunci, m-au înregistrat un an și 8 luni: mi-au pus telefoane, camere în cameră, la serviciu și nu au reușit să găsească mari probe. Și ca să vă dați seama ce probe au strâns, după ce au fost 14 persoane în dosar, împreună cu denunțătorii, doamna Kovesi și domnul Coldea l-au chemat pe domnul Adamescu la DNA. Ca să vedeți ce probe au avut. Și au spus așa: <
Domnul Adamescu era un om cu un caracter deosebit. Le-a spus: <
La comanda trupei domnului Coldea, condamnările au venit la Înalta Curte cu biletele acelea galbene-portocalii și pedepsele au fost pe măsură. Eu am plecat cu 22 de ani de la fond, am început să rad, nu îmi venea să cred, dar mă rog, asta a fost. Nu îmi venea să cred și chiar și DNA-ul – ei vorbeau între ei. Ei se așteptau să iau până la 7 ani. Ei s-au speriat pentru ce au făcut și nu se așteptau ei să iau o asemenea pedeapsă”, a declarat fostul judecător Mircea Moldovan.