Politia din București a prins, duminică dimineață, în flagrant și a reținut un bărbat în vârstă de 70 de ani, suspectat de comiterea infracțiunii de furt. El a furat un telefon mobil și un portofel din căruciorul nepotului unei femei de 52 de ani, în timp ce se aflau într-un magazin. Bărbatul a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
„La data menționată, polițiștii Brigăzii de Poliție pentru Transportul Public, acționând pentru prevenirea și combaterea furturilor din buzunare, genți și poșete, în stațiile și mijloacele de transport în comun, au observat un bărbat ale cărui comportament le-a atras atenția. Astfel, în jurul orei 11.30, bărbatul în vârstă de 70 de ani a fost prins în flagrant, imediat după ce a sustras un telefon mobil și un portofel care conținea bani și documente personale din căruciorul nepotului unei femei în vârstă de 52 de ani, în timp ce se aflau într-un magazin cu punct de lucru într-o piață din Sectorul 2. Suspectul a fost imobilizat și dus la audieri, iar în urma probelor adunate, a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, a fost dispus controlul judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, a transmis Poliția Capitalei într-un comunicat de presă.
Prejudiciul creat prin comiterea faptei, în valoare de aproximativ 3.000 de lei, a fost recuperat și returnat persoanei vătămate.
Cercetările sunt în continuare efectuate de către Brigada de Poliție pentru Transportul Public, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Poliția Capitalei mai precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale este un procedeu al procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual pentru administrarea probelor, activitate care nu poate, în nicio situație, să încalce principiul prezumției de nevinovăție.