Este mai ușor să critici decât să construiești, spune președintele USR, Cătălin Drulă, referindu-se la centura metropolitană a Clujului. Totuși, trebuie menționat că USR a eliminat Centura Metropolitană a Clujului din PNRR și a redus finanțarea pentru metroul din Cluj.
Centura Metropolitană a Clujului a fost inclusă în PNRR de miniștrii PNL Lucian Bode și Marcel Boloș. Administrația liberală de la Cluj a reușit să obțină finanțare pentru Centură, iar lucrările la primul tronson al Centurii Metropolitane a Clujului vor începe pe 24 mai. Acest tronson, Florești-Cluj, este cea mai aglomerată rută de transport din România.
Este din ce în ce mai clar că USR a dezamăgit, inclusiv în ceea ce privește administrațiile locale pe care le-a condus. Indiferent dacă vorbim de Brașov, Timișoara, Bacău sau Sectorul 1 al Capitalei, oamenii sunt extrem de nemulțumiți de activitatea primarilor USR. Scandaluri interminabile, contracte suspecte, servicii publice slabe. Aceasta este, de fapt, amprenta USR asupra administrației locale din România.