Circulația feroviară pe Magistrala București - Constanța este oprită temporar din cauza unui incendiu de vegetație în zona stației Dragoș Vodă și între Dragoș Vodă și Ciulnița.
Azi dimineață, a izbucnit un incendiu de vegetație lângă calea ferată între Dragoș Vodă și Ciulnița. Ambele fire sunt afectate, iar linia a fost oprită pentru intervenția pompierilor.
La ora 08:55, mecanicul trenului 8001 a observat incendiul între Dragoș Vodă și Ciulnița, care a afectat ambele fire. Focul s-a extins și către Dor Mărunt.
ISU Călărași a fost alertat prin apel la 112, iar circulația trenurilor pe Magistrala 800 a fost oprită. Pompierii intervin cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o cisternă de 10.000 litri de apă de la un Serviciu Voluntar pentru Situații de Urgență.
Trenurile afectate sunt: Tren 1981007 stația Dor Mărunt de la 08:53, Tren 1994007 de la 09:17 Dor Mărunt, Tren 10181007 de la 09:10 Lehliu, Tren 1681007 de la 09:22 stația Lehliu, Tren 11504006 de la 10:20 stația Sărulești, Tren 538007 de la 10:24 stația Sărulești, Tren 11084007 de la 10:28 stația Fundulea, Tren 1580007 de la 08:58 stația Ciulnița, Tren 1582007 de la 09:44 stația Ciulnița, Tren 11082007 de la 10:31 stația Perișoru.