Trei români au informat autoritățile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ține legătura cu ei, monitorizând situația și fiind pregătit să intervină dacă este necesar.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat că are în atenție trei cetățeni români care s-au adresat Ambasadei României la Canberra și Consulatului General al României la Paris pentru a-și semnala prezența în teritoriul francez de peste mări. Reprezentanții Consulatului General al României la Paris, care gestionează Noua Caledonie, mențin legătura cu cei trei cetățeni români și sunt pregătiți să le acorde asistență și protecție consulară. De asemenea, oficiul consular cooperează cu partenerii internaționali pentru a oferi sprijin cetățenilor români, în funcție de evoluțiile locale.
MAE a solicitat sprijinul autorităților franceze competente, respectiv Ministerul Afacerilor Externe – Celula de Criză și Ministerul de Interne și pentru Teritoriile de peste Mări. Birourile Atașatului de Afaceri Interne și al Atașatului Apărării din cadrul Ambasadei României la Paris sprijină demersurile consulare.
Ministerul de Externe a emis o atenționare de călătorie în contextul stării de urgență declarate în Noua Caledonie de către președintele Republicii Franceze, pentru a face față încălcărilor grave ale ordinii publice.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33147052966 și +33147052755, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS). De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă sau de urgență pot apela telefonul de urgență al consulatului: +33680713729.
Miercuri, Guvernul francez a instituit starea de urgență în Noua Caledonie.