Patru persoane, dintre care trei minore, au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri. Cei patru au intrat în apartamentul unei tinere, mascați, l-au imobilizat pe concubinul acesteia și i-au furat o geantă în care se afla canabis.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a patru persoane, dintre care trei minore, una de 14 ani și două de 16 ani, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.
În sarcina persoanelor cercetate minore s-a reținut și infracțiunea de tâlhărie calificată, potrivit DIICOT.
Investigațiile au arătat că minorii s-au întâlnit la o adresă din București, au amenințat o tânără cu un cuțit și au forțat-o să-i conducă în apartamentul ei. După ce au intrat, l-au imobilizat pe concubinul acesteia și au furat o geantă cu canabis în interior.
Cantitatea de canabis sustrasă a fost împărțită în mod egal între persoanele minore, iar o parte din aceasta a fost găsită în urma perchezițiilor efectuate la o altă adresă frecventată de o altă persoană minoră.
Procurorii au dispus reținerea celor patru persoane pentru 24 de ore.
De asemenea, s-a cerut arestarea preventivă a trei dintre persoanele reținute, două fiind minore de 16 ani, iar instanța a dispus arestarea preventivă a persoanei de 14 ani.
Minorul de 14 ani este în arest la domiciliu, fiind cercetat pentru alte infracțiuni de tâlhărie și vătămare corporală cu punerea în primejdie a vieții persoanei.
Investigația a fost sprijinită de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și de Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale – Sector 4, Secția 19 Poliție și Serviciului Criminalistic, precum și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.