Cercetătorii americani au demonstrat pentru prima dată că un compus chimic extras din plante, care a determinat dispariția tumorilor canceroase în doar 48 de ore, poate fi sintetizat în laborator. Această descoperire deschide perspective uriașe în tratarea cancerului prin metode non-invazive.
Cercetătorii de la Universitatea Stanford din California au demonstrat pentru prima dată în toamna anului trecut că EBC-46, extras din plante, poate fi sintetizat. Inițial, s-a crezut că, datorită structurii sale complexe, acest compus chimic nu poate fi sintetizat în laborator.
Lumea medicală a fost uimită când tumorile canceroase au dispărut în doar 48 de ore de la administrarea unei singure doze din acest medicament obținut din fructe care se găsesc într-un singur loc de pe glob.
Oamenii de știință au explicat că, după injectarea cu EBC-46, se declanșează un răspuns imun prin activarea leucocitelor (globulele albe din sânge), care atacă tumora și o micșorează până la dispariție.
Mai pe înțeles, EBC-46 rupe vasele de sânge ale tumorii și distruge în cele din urmă celulele canceroase.