Scriitorul albanez Ismail Kadaré, în vârstă de 88 de ani, autor al unei opere monumentale sub tirania comunistă a lui Enver Hoxha, a murit luni dimineață. Kadaré a murit în urma unui atac de cord, a precizat spitalul din Tirana. El a ajuns acolo fără „semne vitale”, medicii i-au făcut masaj cardiac, dar a murit în jurul orei 8:40 (ora locală).
Etnograf și romancier sarcastic, care a alternat între grotesc și epic, Ismail Kadaré a explorat miturile și istoria țării sale pentru a diseca mecanismele unui rău universal, totalitarismul.
Albania a trăit zeci de ani sub dictatura lui Enver Hoxha, una dintre cele mai închise din lume.
„Iadul comunist, ca orice alt iad, este sufocant”, a declarat scriitorul pentru AFP, într-unul dintre ultimele sale interviuri, în octombrie. Dar în literatură, acesta se transformă într-o forță vitală, o forță care te ajută să supraviețuiești, să depășești orice dictatură.
Literatura „mi-a dat tot ce am astăzi, a fost sensul vieții mele, mi-a dat curajul de a rezista, fericirea, speranța de a depăși totul”, a explicat el, deja slăbit, de la domiciliul său din Tirana.
Cine a fost Ismael Kadaré
Ismael Kadaré s-a născut la Gjirokastra, în Albania, în 1936.
A absolvit filologia la Tirana și și-a continuat studiile la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova.
A debutat la 18 ani cu un volum de poezie, Inspirații juvenile, căruia îi urmează în 1957 un al doilea, „Visări”.
Trecerea la proză o face în 1963 cu romanul „Generalul armatei moarte” (Humanitas Fiction, 2020), care-i aduce notorietatea internațională.
În anii următori publică romane și numeroase volume de povestiri, dobândind o reputație greu de egalat în lumea literară: „Cetatea” (1970), „Mesagerii ploii” (1970; Humanitas Fiction, 2010), ”Cronică în piatră. Vremea nebuniei” (1971, 2005; Humanitas Fiction, 2012, 2022), „O capitală în noiembrie” (1974), „Amurgul zeilor stepei” (1976; Humanitas Fiction, 2009), „Iarna marii însingurări” (1977), „Aprilie spulberat” (1978), „Podul cu trei arce” (1978; Humanitas Fiction, 2015), „Firida Rușinii” (1978; Humanitas Fiction, 2016), „Palatul Viselor” (1981; Humanitas Fiction, 2007), roman interzis de regimul lui Enver Hodja, „Concert la sfârșitul toamnei” (1988).
În 1990, Kadare primește azil politic în Franța și până în 2001 locuiește la Paris, perioadă în care îi apar romanele: „Piramida” (1991), „Umbra” (1994; Humanitas Fiction, 2008, 2015), „Spiritus” (1996; Humanitas Fiction, 2012), „Florile înghețate din martie” (2000).
În 2001 Kadare se întoarce în Albania. Continuă să scrie romane care se bucură de succes: ”Fiica lui Agamemnon” (2003), Succesorul (2003), „Accidentul” (2008; Humanitas Fiction, 2011), „Cina blestemată” (2009; Humanitas Fiction, 2013), „Păpușa” (2015; Humanitas Fiction, 2018). ”Firmanul orb” (Humanitas Fiction, 2017) conține cinci dintre nuvelele sale istorice, iar „Călărețul cu șoim” (Humanitas Fiction, 2020) – patru nuvele investigând absurdul totalitar.
Kadare este și autorul unor eseuri și scrieri memorialistice, cum ar fi „Dimineți la Café Rostand” (2014; Humanitas Fiction, 2021) și „Înfruntare la nivel înalt: Misterul convorbirii telefonice Stalin–Pasternak” (2018; Humanitas Fiction, 2022).
A fost recompensat cu numeroase premii și distincții literare, printre care primul Man Booker International Prize (2005) și Jerusalem Prize (2015).
În 2016, statul francez i-a conferit Legiunea de Onoare, în grad de Comandor. Opera sa, nominalizată frecvent la Premiul Nobel, este tradusă în peste 40 de țări.
