Bilanțul morților în urma busculadei care s-a produs la un eveniment religios hindus din nordul Indiei a crescut la 121, au anunțat miercuri autoritățile. Printre victime se află 112 femei și 7 copii. Poliția a precizat că numărul persoanelor prezente a fost mai mult decât triplu față de capacitatea permisă.
Busculada s-a produs marți într-un sat aflat la aproximativ 200 km sud-est de New Delhi, unde se adunaseră aproximativ 250.000 de persoane, în ciuda faptului că avizul fusese acordat pentru doar 80.000 de persoane.
Cel puțin 121 de persoane au fost ucise și 31 au fost rănite, potrivit autorităților statului, printre morți numărându-se 112 femei și șapte copii. La spitalul districtual din Hathras, unde au fost duse mai multe victime, medicii au declarat pentru Reuters că majoritatea deceselor s-au produs din cauza sufocării.
„Răniții sunt mai puțini pentru că dacă ești prins într-o busculadă, rănile vor fi mai ales fracturi, zgârieturi sau dureri corporale, așa că majoritatea oamenilor s-au ridicat și au plecat”, a declarat Neeta Jain, medicul care conduce secția de urgență a spitalului.
Poliția susține că haosul absolut s-a produs atunci când predicatorul congregației, Surajpal, cunoscut și sub numele de „Bhole Baba”, a părăsit locul unde a avut loc evenimentul. Mii de credincioși au strigat și au alergat spre mașină, strivindu-i pe alții care încă stăteau pe jos.
De asemenea, unele persoane au căzut într-un câmp de noroi și au fost călcate, la propriu, în picioare. Agitația a început atunci când credincioșii care alergau spre vehiculul predicatorului au fost opriți de personalul acestuia, mulți dintre ei căzând la pământ în urma încăierării. Unii credincioși au fugit spre câmpurile deschise din apropiere pentru a scăpa de înghesuială, dar au alunecat și au căzut în calea restului mulțimii.
Locația pentru eveniment, în mijlocul câmpurilor de orez de lângă o autostradă aglomerată, era plină de deșeuri și parțial inundată după ploi care au căzut miercuri dimineață. Câțiva stâlpi de bambus rămași în picioare și un banner cu o fotografie a predicatorului au rămas singurele dovezi ale tragediei.
Acum, poliția încearcă să afle unde se află predicatorul.