După amenințările repetate ale Rusiei cu atacuri nucleare, inclusiv cu arme nucleare tactice de rază mică, statele europene au început să ia măsuri de apărare.
Finlanda și Letonia, ca state membre ale NATO, sunt deschise la ideea desfășurării de exerciții nucleare și chiar la staționarea armelor nucleare tactice pe teritoriile lor, ca o măsură de descurajare împotriva Rusiei, au declarat premierii celor două țări într-o conferință de presă la Riga, capitala letonă, pe 24 mai, conform agenției EFE.
„Este clar că armele nucleare sunt parte a descurajării NATO. De aceea vom participa la aceste practici. Înțelegem că aceasta este probabil cea mai importantă parte a descurajării NATO”, a răspuns premierul finlandez Petteri Orpo, când a fost întrebat dacă Finlanda va aborda problema armelor nucleare tactice ale NATO la summitul Alianței din iulie de la Washington.
El nu a specificat ce înseamnă „practici”, dacă țara sa, care are cea mai lungă frontieră cu Rusia dintre statele NATO, va participa la exerciții militare ale Alianței care ar implica folosirea armelor nucleare tactice, așa cum Rusia a desfășurat astfel de exerciții săptămâna aceasta în apropierea Ucrainei.
Șefa guvernului leton, Evika Silina, a menționat că țara sa va sprijini deciziile NATO privind armamentul nuclear „dacă este în interesul nostru comun să influențăm Rusia în acest mod”.
„Armele nucleare sunt unul dintre instrumentele pe care Rusia le folosește pentru a intimida țările NATO, și nu o dată (…) De îndată ce observăm un sprijin crescut pentru Ucraina sau când se iau decizii la nivelul NATO”, Rusia vorbește despre arsenalul său nuclear, a continuat șefa guvernului leton.
La aceeași conferință de presă, ambii premieri au asigurat că vor continua să susțină Ucraina în conflictul cu Rusia și au exprimat îngrijorarea lor cu privire la presupusele intenții ale Rusiei de a-și revizui unilateral frontiera maritimă în Marea Baltică, după ce pe portalul juridic al guvernului de la Moscova a apărut săptămâna aceasta un proiect de decret în acest sens, care ulterior a fost retras.