Gruparea condusă de Coldea, distrugătorul afacerilor românești. Elena Udrea a fost una dintre țintele lor. După ce fostul ministru a fost închis, gruparea din Cluj a încercat să îi fure afacerea imobiliară în valoare de milioane de euro din Cluj Napoca. Modul în care acționau a fost dezvăluit de Udrea într-un interviu exclusiv acordat din închisoare pentru Realitatea PLUS.
Elena Udrea a explicat în interviul acordat din închisoare pentru Realitatea PLUS cât de puternici sunt cei care conduceau așa-numitul „binom SRI-DNA” în timpul lui Băsescu.
„Informațiile lui Nelu Varga vin din acest grup. În grupul din Cluj era Coldea. Kovesi este instrumentul prin care ei influențau justiția la nivel național. Kovesi nu mai poate da ordine, dar poate exercita presiuni, de exemplu: Dacă nu faceți așa, România nu intră în Schengen. Lucru care nu s-a întâmplat!
Am modificat legile justiției și am eliminat răspunderea magistraților pentru nerespectarea Constituției, tot ca să intrăm în Schengen. Uite că am făcut asta, am ignorat Constituția, statul național, ne-am supus puterilor europene și grupului de putere de la Bruxelles, progresist-neomarxist, și pentru ce? Pentru că nu am intrat în Schengen și nici MCV nu a fost eliminat”, a declarat Elena Udrea în interviul acordat jurnalistei Realitatea PLUS, Anca Alexandrescu.
Schema dezvăluie legăturile dintre fostul ministru Ioan Rus, generalul negru - Florian Coldea, baronul PSD Ionel Arsene și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.