Au apărut detalii șocante despre mediul în care se învârtea Vlad Pascu. Un tânăr care a participat la petrecerile cu droguri organizate de el și de dealerul său, Tudor Duma, cunoscut sub numele de Maru, a povestit în instanță cât de ușor era pentru adolescenții din București să obțină substanțe interzise. Acesta a descris cum, într-o seară, el și mai mulți prieteni au mers acasă la Vlad Pascu, s-au drogat, iar apoi Pascu i-a plimbat cu mașina prin oraș.
Un alt prieten al lui Vlad Pascu, care de asemenea consuma droguri, a făcut mărturii șocante în instanță. Acesta a spus că Vlad Pascu i-a luat pe toți cei din gașca lui la o plimbare, după o petrecere în care toți s-au drogat. Potrivit lui, drogurile erau aduse foarte ușor de Maru, care le cumpăra de pe stradă.
„Mă cunosc cu Vlad Pascu din 2019, iar pe Tudor Duma îl cunosc de atunci. În 2022, cei doi s-au certat, iar eu am rămas prieten cu Duma, deoarece Pascu nu este o persoană cu care să fiu în anturaj. În aprilie 2023, am simțit nevoia să consum droguri, așa că am vorbit cu Vlad Pascu să ne întâlnim. Am luat câteva pastile de oxicodonă de la el și am consumat cu toții. Eu am plecat cam pe la miezul nopții”, a declarat prietenul lui Pascu în instanță.
Tânărul care a făcut aceste mărturii este chiar cel pe care Vlad Pascu îl umilea, filmându-l în timp ce îi cerea să latre ca un câine sau să bea detergent de vase.
Vlad Pascu și dealerul său de droguri au fost aduși în instanță, dar Pascu nu a menționat nimic despre plimbarea cu mașina din acea seară.
Tudor Duma va rămâne în arest preventiv încă două luni.