În mod evident, stomacul este doar o parte a unui sistem complex. Prin urmare, îți poți micșora cu adevărat stomacul atunci când mănânci mai puțin? Iar dacă mănânci prea mult este posibil că stomacul să se lărgească?
Pentru început, procesul de digestie este mai complicat decât ne imaginăm și nu implică doar stomacul. După ce mâncarea îți intră în gură, este mestecată și înghițită, călătorește prin esofag către stomac, apoi în intestinul subțire, iar în cele din urmă prin intestinul gros sau colon, înainte de a fi excretată, spune medicul Janel Gordon, specializat în medicină de familie, obezitate și stil de viață.
În mod evident, stomacul este doar o parte a unui sistem complex. Prin urmare, îți poți micșora cu adevărat stomacul atunci când mănânci mai puțin? Iar dacă mănânci prea mult este posibil că stomacul să se lărgească?
Este posibil ca stomacul să se micșoreze?
Nu, nu este posibil ca stomacul să se micșoreze de la dimensiunea sa naturală, declară medicul gastroenterolog Mayur Parepally. “Are capacitatea de a se întinde ca un balon când mănânci sau bei – o caracteristică numită acomodare. Dar după ce stomacul își golește conținutul în intestinul subțire, revine la dimensiunea sa obișnuită”, spune medicul. “Singura modalitate de a micșora permanent dimensiunea stomacului este prin operație precum bypass gastric”, adaugă specialistul.
Cu toate acestea, dacă nu mănânci ca de obicei pentru o perioadă de timp (ca atunci când vrei să slăbești sau urmezi un post), stomacul nu ți se micșorează, dar nu va mai fi capabil să primească imediat la fel de multă mâncare ca înainte, spune gastroenterologul Kyle Staller.
Acest fenomen explică de ce ai tendința de a te simți sătul mai repede atunci când mănânci o masă mare după ce ai urmat o dietă. “Este la fel ca în cazul mușchilor – vei putea face din ce în ce mai puțin dacă nu îi folosești”, adaugă expertul.
Legătura dintre dimensiunea stomacului și apetit
Adulții au în general aceeași dimensiune a stomacului, indiferent de rasă, sex sau formă a corpului. Iar pentru majoritatea oamenilor, apetitul nu este reglat de dimensiunea stomacului, spune Dr. Parepally. În schimb, apetitul este reglat de neuroni și semnalele hormonale dintre stomac și creier, explică medicul.
“Când stomacul este gol sau nivelul de glucoză din sânge al unei persoane este scăzut, va stimula corpul să simtă foame. În mod similar, când ai mâncat o masă consistentă și stomacul tău s-a extins la capacitate maximă, va semnala organismului să simtă sațietate și să te oprești din mâncat. Stimularea nervoasă și eliberarea enzimelor în timpul procesului digestiv pot declanșa, de asemenea, senzația de sațietate”, declară specialistul.
Prin urmare, schimbările în dietă, precum mese mai mici, dar frecvente, aportul de lichide și consumul de alimente bogate în proteine sau fibre fac ca organismul să simtă mai rapid senzația de sațietate și să-ți reducă apetitul – chiar dacă stomacul tău nu își modifică permanent dimensiunea.
Mâncatul în exces îți poate largi stomacul?
Da și nu, spun medicii citați de Women’s Health. “Funcția naturală a stomacului tău este să se întindă atunci când mănânci pentru a acomoda suficientă mâncare, dar după ce se golește, revine la dimensiunea sa obișnuită”, spune Dr. Parepally. “Nu este posibil ca stomacul tău să-și crească permanent dimensiunea dacă mănânci prea mult”, explică el.
De fapt, stomacul revine la dimensiunea obișnuită în aproximativ patru ore sau mai puțin după o masă, pe măsură ce mâncarea este împinsă în intestinul subțire.
Stomacul se extinde atunci când bei multă apă?
Răspunsul este da, atunci când bei multă apă (sau orice altă băutură) stomacul se extinde, spune Dr. Gordon. “Apă se mișcă prin tractul digestiv rapid, comparativ cu mâncarea”, explică medicul. Dar după ce se golește, stomacul tău va reveni la dimensiunea sa originală.
Consumul de fibre duce la micșorarea stomacului?
„Fibrele nu îți micșorează stomacul, dar te pot ajută să te simți sătul mai rapid pentru că durează mai mult timp să se digere”, explică Dr. Parepally. „Un anumit tip de fibre, numite fibre solubile, ajută apa să ajungă în colon și contribuie la mișcarea sănăto