Un proiect de completare a Legii cetățeniei, inițiat de Guvern, aduce o modificare importantă privind modul în care o persoană străină, căsătorită cu un cetățean român poate primi cetățenia acestuia, la cerere, chiar dacă locuiește în străinătate.
Proiectul stabilește că cetățenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită și conviețuiește în afara granițelor cu un cetățean român, de cel puțin 10 ani, a fost adoptat și amendat, marți, în plenul Senat, ca primă Cameră sesizată.
Amendamentul a fost propus de senatorul PSD Robert Cazanciuc, adoptat de Comisia juridică și însușit de plenul Senatului.
Acesta a menționat că legislația actuală prevede că pentru acordarea cetățeniei cetățeanului străin căsătorit cu un român/româncă trebuie să locuiască cel puțin cinci ani în România, ceea ce constituie, în opinia senatorului, „o barieră” și și-a exprimat speranța ca aceasta să fie depășită.
Actul normativ mai prevede măsuri necesare pentru dobândirea cetățeniei române și norme care să împiedice obținerea în mod fraudulos a acesteia, prin introducerea unor verificări biometrice.
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române 21/1991, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, va intra în dezbaterea Camerei Deputaților cu rol decizional.