Sfântul Iuda a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului. Sfântul Apostol Iuda se număra printre frații Domnului nostru Iisus Hristos, adică printre fiii dreptului Iosif pe care îi avusese din căsătoria anterioară cu Salomeea. Abia după ce dreptul Iosif a rămas văduv, i-a fost dată în grijă Maica Domnului.
Sfântul Apostol Iuda este uneori numit în Scriptură „Iuda, fratele lui Iacov” (Luca 6:16, Fapte 1:13). Între cărțile Noului Testament ni s-a păstrat de la el o Epistolă Sobornicească. Acesta își începe astfel epistola: „Iuda, rob al lui Iisus Hristos și frate al lui Iacov” (Iuda 1:1). Chiar dacă s-ar fi putut numi pe sine frate al lui Hristos cu aceeași îndreptățire ca și Iacov, el nu o face.
Sfântul Apostol Iuda mai este cunoscut și ca Levi sau Tadeu. Însă, nu trebuie confundat cu celălalt Tadeu, care a făcut parte din cei 70 de Apostoli ai Mântuitorului.
Sfântul Apostol Iuda a predicat Evanghelia în Iudeea, Samaria, Galileea, Idumea, Siria, Arabia, Mesopotamia și Armenia.
Ajungând să predice în ținutul Muntelui Ararat, Sfântul Apostol Iuda a fost prins de păgâni, răstignit și omorât cu săgeți.
Apostole sfinte Iuda, roagă-te milostivului Dumnezeu, să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.
Tot astăzi facem pomenirea:
– Sfântului Mucenic Zosima;
- Cuviosului Părintelui nostru Zinon;
– Sfântului Mucenic Asingrit;
– Cuviosului Paisie cel Mare;
Mâine facem pomenirea Sfântului Mucenic Metodie, episcopul Patarelor.