Sportul românesc, care este extrem de slab finanțat în afara fotbalului, se descurcă foarte bine, având în vedere condițiile precare în care mulți sportivi se antrenează.
Lotul de sportivi ai Federației Române de Culturism și Fitness s-a întors acasă cu victorie. Sportivii români, aflați într-o formă excelentă pentru competiție, au stabilit un nou record și au adus țării noastre 105 medalii, dintre care 53 de aur, 32 de argint și 20 de bronz.
Pentru al treilea an consecutiv, România a reușit să se claseze pe primul loc în Europa. Imnul țării noastre a fost cântat de 53 de ori în sala de competiție de la Santa Susana din Spania.
„Dedicăm această victorie familiilor noastre care, prin efortul și sacrificiul lor personal, ne-au susținut, precum și tuturor românilor care iubesc și apreciază sportul. Vom lupta întotdeauna pentru România!”, a declarat Gabriel Sebastian Toncean, vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Sport, vicepreședinte al Federației Europene și președinte al Federației Balcanice de Culturism și Fitness.