Publicitatea pentru ţigările electronice şi dispozitivele cu tutun încălzit a fost interzisă. Proiectul, inițiat de Gigel Știrbu și Nicoleta Pauliuc, a fost adoptat de Camera Deputaților.
Proiectul, inițiat de deputatul Gigel Știrbu, a fost adoptat cu 269 voturi pentru și merge acum spre promulgare.
Proiectul propune modificarea Legii audiovizualului nr. 504/2002 şi completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea, în scopul aplicării aceluiași regim de interdicție a publicității, în mass-media, dar și stradal, pentru ţigările electronice de tip vape și dispozitivele cu tutun încălzit, precum pentru ţigările clasice.
„Este absolut necesară prezenta inițiativă legislativă pentru că rezultatele anchetelor epidemiologice indică o situație alarmantă în ceea ce privește consumul de tutun în rândul copiilor și adolescenților din România, și impun adoptarea de urgență a unor măsuri care să accelereze scăderea numărului de tineri care încearcă și ulterior continuă consumul produselor din tutun”, declara deputatul Gigel Știrbu la momentul depunerii proiectului.
„Din această perspectivă, este clar că trebuie să se aplice un regim restrictiv privind publicitatea, așa cum se întâmplă deja în cazul ţigărilor obișnuite, alcoolului și, mai nou, jocurilor de noroc. Problema cu vapatul este adresabilitatea foarte mare către publicuri țintă foarte fragede din perspectiva vârstei, inducându-se ideea falsă că riscurile pentru sănătate sunt neglijabile. Dacă vrem să avem generații viitoare mai sănătoase, mai puternice și mai productive trebuie să le protejăm de acest factor de risc. Vă spune acest lucru o mamă îngrijorată de toate aceste tentații și riscuri la care sunt supuși copiii noștri”, a explicat și senatoarea Nicoleta Pauliuc.
În rapoartele sale, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) susține că așa-numitele e-lichide utilizate în ţigările electronice – indiferent dacă au în componență sau nu nicotină – conțin aditivi, arome și substanțe chimice care sunt toxice pentru sănătatea oamenilor.
Inițiativa parlamentarilor liberali este congruentă cu măsuri similare la nivel european și vine să completeze legislația românească, având în vedere aceste noi tehnologii care permit consumul nicotinei.