Polițiștii din Prahova efectuează, joi, cinci percheziții domiciliare la adresele unor persoane fizice și la sediul și punctele de lucru ale unor persoane juridice din Prahova și Dâmbovița. Acestea sunt legate de o cauză penală în care se investighează obținerea ilegală de fonduri prin programul Start-Up Nation, cu un prejudiciu estimat la 180.000 de lei. O persoană va fi dusă la audieri.
Descinderile au loc în Prahova și Dâmbovița, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Conform Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, în 2018, reprezentantul unei societăți comerciale din construcții ar fi accesat fonduri prin programul Start-Up Nation pentru achiziționarea unui echipament de producție a peleților, fără a respecta condițiile contractuale și prezentând documente false legate de furnizorul echipamentului.
Acțiunea este sprijinită de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova, iar suportul de specialitate vine de la Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.