Peste 150 de percheziții domiciliare au loc marți dimineață în țară, în cadrul unei ample operațiuni de combatere a infracțiunilor economico-financiare și a celor de natură judiciară.
„Astăzi, 28 mai 2024, Inspectoratul General al Poliției Române, împreună cu Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, coordonează o amplă operațiune de combatere a infracțiunilor economico-financiare și a celor de natură judiciară”, informează IGPR.
Astfel, polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează peste 150 de percheziții domiciliare, în cadrul mai multor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.
Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, contrabandă, înșelăciune, bancrută frauduloasă, obținere ilegală de fonduri, delapidare, fals, infracțiuni prevăzute de Codul fiscal, fals informatic, șantaj, furt calificat și la regimul armelor, arată sursa citată.
Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.
Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.
Activitățile se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.