Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretele de promulgare a legilor care stabilesc instituirea unor scheme de ajutor de stat pentru fermieri și agricultori, în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, subvențiile totale fiind de aproape 400 de milioane de euro.
Legea care aprobă OUG privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole vegetale prevede că resursele financiare totale necesare sunt de 1.557 de milioane de lei, reprezentând echivalentul a 315.603.843 de euro, care se asigură de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării din anul curent.
Totodată, Legea pentru aprobarea OUG privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele suin și avicol, în perioada 1 august 2022 – 31 august 2023 prevede că valoarea totală maximă a sumei acordate pentru crescătorii de porci este de 141.360.800 de lei, echivalentul sumei de 28,7 milioane de euro, și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2024.
În ceea ce privește crescătorii de păsări, conform legii, valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 181.624.300 de lei, echivalentul sumei de 36,8 milioane de euro, și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe 2024.
Tot miercuri, Klaus Iohannis a promulgat și Legea pentru aprobarea OUG privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovinelor de carne și al bubalinelor.
Potrivit actului normativ, valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 54.432.751 de lei, echivalentul sumei de 11.033.516,64 de euro, și se asigură de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2024.