Drumarii intervin, miercuri seară, pe Transfăgărăşan, cu material antiderapant. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis cod galben de precipitaţii mixte pentru mai multe judeţe.
”Se acţionează cu autoutilaje cu lamă şi material antiderapant pe DN7C, jud. Argeş”, anunţă, miercuri seară, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti.
Până la ora 23.00, ANM a emis avertizări cod galben de precipitatii mixte care depun polei.
Avertizarea este valabilă pentru judeţele Bacău, Suceava, Neamţ şi Vrancea.