Poliția a efectuat percheziții la mai multe persoane suspectate de activități miniere ilegale. Aceștia dețineau o firmă care extrăgea și comercializa minereuri fără licență.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au prezentat rezultatul perchezițiilor desfășurate miercuri în mai multe localități, inclusiv la trei cariere de piatră.
„În urma probatoriului administrat s-a stabilit că, începând cu anul 2023, reprezentanții unei societăți ar fi desfășurat activități miniere fără permis sau licență de exploatare, constând în extracția de agregate minerale dintr-o carieră, urmată de valorificarea mărfurilor fără a înregistra veniturile obținute. În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe mijloace de probă”, au precizat polițiștii.
Investigațiile continuă pentru a stabili cu exactitate cantitatea de resursă minerală exploatată ilegal, cantitatea și valoarea mărfurilor vândute fără a fi înregistrate în actele contabile, precum și pentru a determina prejudiciul cauzat.
Polițiștii au efectuat miercuri nouă percheziții domiciliare în municipiul Constanța, Năvodari și Mihail Kogălniceanu, dintre care trei la cariere de exploatare de piatră și șase la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, într-un dosar penal referitor la infracțiunile de evaziune fiscală și desfășurarea de activități miniere fără permis/licență, legate de exploatarea ilegală de agregate minerale și valorificarea acestora fără a fi înregistrate în evidența contabilă a societății.