Legea care interzice funcționarea sălilor de jocuri de noroc în localitățile mici cu mai puțin de 15.000 de locuitori a intrat în vigoare la 29 aprilie și a început să fie aplicată, conform anunțului făcut de prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Adoptarea acestei legi face parte din angajamentele PSD de a proteja românii de efectele dăunătoare ale jocurilor de noroc, prin reglementarea strictă a acestei industrii. Prin modificarea legislației și creșterea amenzilor, social-democrații promit că legea va fi aplicată fără întârziere, iar cei care nu o respectă își vor pierde licențele.
Potrivit Oficiului Național al Jocurilor de Noroc (ONJN), au fost deja formate echipe mixte care vor face controale pentru a verifica respectarea legii. Firmele care s-au autorizat treptat nu vor mai putea opera în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori și vor fi obligate să își închidă activitatea sau să se relocheze, conform prevederilor legale.
Conform ONJN, în următoarele două luni vor fi închise cel puțin 4.000 – 5.000 de firme, iar până la finalul anului numărul acestora va ajunge la 28.000 de operatori de jocuri de noroc în orașele și comunele cu mai puțin de 15.000 de locuitori. Acest lucru înseamnă că aproximativ o treime dintre firmele care oferă jocuri de noroc vor dispărea de pe piață.
Supranumită „Legea păcănelelor”, reglementarea interzice prestarea, în mod direct sau indirect, a activităților de jocuri de noroc (inclusiv cele de tip slot-machine) în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. Astfel, în peste 90% din localitățile din România, aceste aparate vor dispărea.
Conform noilor reglementări, este obligatorie crearea și menținerea la zi a unui registru public de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) cu toți operatorii licențiați/autorizați pentru a desfășura activități în domeniul jocurilor de noroc. Acesta va fi accesibil online și actualizat cel puțin o dată la fiecare 24 de ore.
Social-democrații au declarat, prin Premierul Marcel Ciolacu, că vor impune reguli stricte și pentru celelalte 10% din localități, în scopul de a preveni efectele nocive ale dependenței de jocurile de noroc.
„Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. Toți cei care nu-și mută urgent aparatele rămân fără licență, conform unui anunț transmis deja de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. Nu va exista nicio întârziere. Vrem să eliminăm rapid păcănelele din 90% din localitățile țării. Urmând să facem reguli pentru cele 10% rămase în acest moment”, a reiterat Marcel Ciolacu.
Nerespectarea legii se pedepsește cu amenzi cuprinse între 100.000 și 200.000 de lei, confiscarea sumelor provenite din activitatea contravențională și chiar anularea licenței de activitate, inclusiv în alte locații unde firma activează.
Legea reduce, de asemenea, dimensiunile permise pentru reclamele stradale la jocuri de noroc.