Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat marți că Statele Unite sunt indirect vinovate pentru accidentul de elicopter în care a murit președintele iranian, din cauza sancțiunilor impuse Teheranului. Lavrov susține că flota de elicoptere iraniene, cumpărată de la americani în anii ’70, a fost afectată de aceste sancțiuni.
„Americanii nu recunosc acest lucru, dar adevărul este că alte țări împotriva cărora SUA au impus sancțiuni nu primesc piese de schimb pentru echipament american, inclusiv de aviație”, a afirmat Lavrov.
„Vorbim despre provocarea deliberată de daune cetățenilor obișnuiți care folosesc aceste vehicule, iar atunci când nu sunt furnizate piese de schimb, asta are legătură directă cu scăderea nivelului de siguranță”, a adăugat șeful diplomației de la Moscova.
Media iraniene au relatat că imaginile de la locul accidentului arată elicopterul Bell 212 fabricat în SUA cu care călătorea Raisi prăbușit pe un vârf de munte, deși nu există informații oficiale privind cauza accidentului.
Înainte de revoluția islamică din 1979, Iranul era un cumpărător major de elicoptere Bell în timpul regimului Șahului. După schimbarea de guvern și adoptarea unei linii dure antiamericane, deceniile de sancțiuni au făcut să fie dificil pentru Iran să obțină piese de schimb sau să modernizeze aparatele de zbor.