Mișcarea Curții Penale Internaționale de a cere mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar și pentru prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a dat naștere unor reacții puternice pe plan internațional, iar răspunsul președintelui SUA, Joe Biden, nu s-a lăsat așteptat. Acesta a criticat dur cererea procurorului, spunând că nu este posibilă nicio „echivalenţă” între Israel și Hamas.
Cererea procurorului este „scandaloasă”, a declarat liderul de la Casa Albă într-un comunicat. „Voi fi clar: orice ar insinua procurorul, nu există nicio echivalență – nici una – între Israel și Hamas”, a adăugat el. „Vom fi mereu alături de Israel împotriva amenințărilor la adresa securității sale”, a mai spus Biden. Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a calificat la rândul său anunțul procurorului CPI drept „rușinos”, estimând că „ar putea compromite”, de asemenea, negocierile privind încetarea focului în Fâșia Gaza. ”Respingem echivalența stabilită de procuror între Israel și Hamas. Este o rușine”, a insistat Blinken într-un comunicat. „Hamas este o organizație teroristă violentă care a comis cel mai grav masacru împotriva evreilor de la Holocaust și încă ține ostatici zeci de oameni nevinovați, inclusiv americani”, a adăugat el.
În plus, CPI nu are ”jurisdicție” asupra Israelului, a mai spus Blinken. În cea de-a opta lună de război din Fâșia Gaza, procurorul Curții Penale Internaționale a cerut luni emiterea unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a ministrului apărării Yoav Gallant, precum și a trei lideri principali ai grupării islamiste Hamas, pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității comise în Gaza. Procurorul Karim Khan a cerut mandate de arestare împotriva lui Netanyahu și Gallant pentru crime precum „înfometarea deliberată a civililor” ca „metodă de război”, „omucidere intenționată” și „exterminare și/sau asasinat”. Acuzațiile formulate împotriva liderilor Hamas, inclusiv a liderului grupării din Gaza, Yahya Sinwar, includ „exterminare”, „viol și alte forme de violență sexuală” și ”luarea de ostatici ca crimă de război”.