Inflația crește rapid, iar Guvernul nu poate opri dezastrul economic. Majoritatea românilor (74%) consideră inflația ca fiind principalul motiv pentru care vor cheltui mai mult în următoarele luni, conform unui sondaj recent.
Conform cercetării PwC Voice of Consumer 2024, șapte din zece consumatori estimează că vor cheltui mai mult pentru alimente, îmbrăcăminte, produse de bricolaj și călătorii în următoarele luni. Raportul calitate-preț și ofertele promoționale sunt caracteristicile cele mai apreciate de consumatorii români și globali atunci când aleg un produs. Reducerile și ofertele promoționale sunt principalele motive pentru schimbarea brandului cumpărat, conform a 46% și 39% dintre respondenți.
Chiar dacă prețurile cresc, cinci din zece consumatori intenționează să cumpere mai mult produse sustenabile. Reclamele de pe rețelele sociale influențează decizia de cumpărare a peste 70% dintre respondenți, similar cu nivelul mondial. Facebook rămâne cea mai populară aplicație de social media în România, în timp ce Instagram și TikTok sunt preferate de utilizatorii mai tineri.
Magazinul fizic rămâne popular, dar cumpărăturile online câștigă teren. Lunar, 36% dintre consumatorii români cumpără din magazinele fizice, iar 29% și 31% fac cumpărături online pe PC sau smartphone. Plata contactless este preferată de 44% dintre consumatorii români, iar 28% preferă tehnologia de ”self checkout”. Aproximativ un sfert dintre consumatorii români și globali ar prefera o experiență de magazin complet automatizată.
În cadrul sondajului Voice of Consumer 2024, PwC a intervievat 20.662 de consumatori din 31 de țări și teritorii, inclusiv România. PwC este o rețea de firme prezentă în 151 de țări și oferă servicii de audit, consultanță fiscală și consultanță pentru afaceri.