Pompierii au intervenit în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Judeţean din Târgovişte, după ce au primit un apel privind mirosul de fum la Secţia de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI).
Reprezentanţii ISU Dâmboviţa au informat că au fost solicitaţi să intervină la Spitalul Judeţean Târgovişte în jurul orei 02:06, unde s-a semnalat prezenţa mirosului de fum la secţia ATI.
La locul incidentului au fost trimise trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţimi.
”La sosirea echipajelor s-a constatat că mirosul de fum provenea de la un tablou electric. Nu a fost necesară evacuarea pacienţilor sau a personalului. Ulterior, au monitorizat spaţiul şi instalaţiile electrice şi de oxigen, fără să fie identificate alte probleme”, a precizat sursa citată.