Planeta a înregistrat în 2025 cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor meteorologilor, au arătat datele colectate de specialiști din întreaga lume.
Oamenii de ştiinţă din Uniunea Europeană afirmă că planeta a trecut prin cea mai caldă lună ianuarie de la începerea măsurătorilor. Serviciul climatic Copernicus a comunicat că temperatura medie a fost cu 1,75 grade Celsius mai mare decât cea din era preindustrială. „Ianuarie 2025 este o altă lună surprinzătoare, continuând temperaturile record înregistrate în ultimii doi ani, în pofida dezvoltării condițiilor La Nina în Pacificul tropical și a efectului lor temporar de răcire asupra temperaturilor globale” opusul fenomenului El Nino, a declarat Samantha Burgess, director adjunct al Serviciului pentru schimbări climatice (C3S) al Copernicus, informează AFP. Astfel, ianuarie 2025 este „a optsprezecea din ultimele nouăsprezece luni în care temperatura medie globală a aerului la suprafață a depășit nivelul preindustrial cu mai mult de 1,5°C”, notează Observatorul european. Cantitatea gazelor cu efect de seră din atmosferă continuă să crească, iar în aceste condiţii, cercetătorii se aşteaptă ca şi temperaturile globale să urce continuare.