Panică la un liceu din Tulcea din cauza unui incendiu izbucnit, vineri, la etajul al treilea al unității de învățământ 400 de elevi s-au autoevacuat.
Pompierii au fost anunțați, vineri, prin apel la 112, că la Liceul Economic din municipiul Tulcea a izbucnit un incendiu, la etajul al treilea, în holul clădirii.
Către locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție și comandă, două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară și un echipaj de prim ajutor SMURD.
Incendiul, care se manifesta cu degajări mari de fum, „a fost lichidat până la sosirea echipajelor intervenție, de către personalul prezent la locul de muncă”, au anunțat pompierii. Totodată, cei aproximativ 400 de elevi au reușit să se evacueze înainte de sosirea pompierilor, mai spun aceștia.
ISU a precizat că incendiul a fost produs de un scurt circuit la un conductor electric.
„Până la ajungerea forțelor de intervenție, elevii care se aflau în clădire, au pus în aplicare planul de evacuare în cazul producerii unui incendiu, întocmai exercițiilor efectuate periodic cu sprijinul pompierilor tulceni astfel, aproximativ 400 de elevi care se aflau în corpul principal al Colegiului Economic s-au autoevacuat în siguranță”, a transmis ISU Tulcea citat de News.ro.