Florin Piersic se află într-o aeronavă SMURD care îl aduce din Cluj, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale, la București. Aeronava urmează să aterizeze pe aeroportul Băneasa, iar marele actor va fi transportat la un spital pentru îngrijiri medicale.
În această seară, o aeronavă SMURD care pleacă din Cluj va ateriza pe aeroportul Băneasa. În ea se află Florin Piersic.
Conform surselor Realitatea Plus, acest transfer are loc la solicitarea familiei, iar marele actor va fi internat cel mai probabil la Institutul Matei Balș din Capitală. Familia a cerut discreție referitor la starea de sănătate a lui Florin Piersic.
Medicii care s-au ocupat de îngrijirea lui până acum au declarat că starea lui este stabilă, însă familia a cerut ca el să fie tratat în Capitală.
Conform surselor medicale, marele actor va continua tratamentul cu antibiotice la Institutul Matei Bals. Aici, medicii se vor ocupa și de problema referitoare la proteza de la genunchi.
Familia a solicitat discreție în ceea ce privește starea de sănătate a lui Florin Piersic.
Florin Piersic, în vârstă de aproape 90 de ani, a ajuns pe mâinile chirurgilor chiar în ziua de Paște, după ce infecția pornită de la genunchi s-a extins până în zona inimii. Intervenția chirurgicală a avut loc la Institutul Inimii din Cluj Napoca, unde a fost internat după ce medicii au constatat că infecția s-a răspândit în tot corpul.
Actorul a ajuns pentru prima oară la spital săptămâna trecută, după ce i s-a făcut rău la sfârșitul unui spectacol de teatru.