După ce s-au retras din serviciu, generalul Coldea și apropiații săi au obținut averi imense. An de an, afacerile lor au generat profituri de milioane de euro. Aceasta s-a întâmplat în timp ce, în perioada în care era numărul 2 la SRI, Coldea era îngropat în datorii, iar averea sa de atunci nu se compară cu cea actuală.
Florian Coldea și Dumitru Cocoru devin din ce în ce mai bogați! Foștii generali SRI au obținut venituri de 3 milioane de euro în ultimii 3 ani. Firmele deținute de cei doi foști generali ai Serviciului Român de Informații au raportat, în 2023, un profit de 1 milion de euro, conform anchetazilei.ro.
Mai exact, anul trecut, firma STRATEGIC SYS SRL, înființată în 2020 și deținută în proporție de 50% de Coldea și 50% de Dumitru Cocoru, a înregistrat un profit net de 4.837.140 de lei, adică aproximativ 1 milion de euro.
Compania are ca domeniu de activitate „Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea”.
Iar cealaltă firmă este o agenție imobiliară, deschisă în 2021 de cei doi foști generali. La rândul său, în 2023, firma a declarat un profit net de 1.6 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 330 de mii de euro. În total, anul trecut cele două companii deținute de Coldea și Cocoru au depășit 1,3 milioane de euro.
Pare că de când a intrat în lumea afacerilor, norocul la bani i-a surâs generalului Florian Coldea. Asta, în condițiile în care, pe când era numărul 2 la SRI, acesta era îngropat în datorii. Potrivit ultimei declarații de avere din 2017, Coldea avea datorii la bancă de 55.000 de euro, practic exact cât câștigă acum lunar de pe urma celor două firme.
Ultimul salariu încasat de Coldea a fost de 11.000 de lei, atunci când locuia într-o casă cumpărată împreună cu soția sa, care era și ea angajată la SRI. Fostul general nu deținea nici terenuri și nici mașini pe numele său, dar avea un apartament pe care îl închiria cu 600 de lei.
Acum, generalul pare să dețină o vilă de lux pe Coasta de Azur unde, în fiecare vară, de aproximativ șase ani, ar merge să se relaxeze. Locuința nu ar fi însă pe numele său, ci pe al unui apropiat al său, Bogdan Neidoni.