Temperaturile extrem de ridicate din ultimele zile au accentuat seceta din țară. Fântânile au secat, iar soarele puternic distruge culturile agricole.
Fermierii sunt într-o situație disperată și lucrează fără oprire pentru a-și salva recoltele. Unii au ajuns chiar să își acopere pepenii cu prelată din plastic.
În același timp, valul de căldură extremă a dus la lipsa apei potabile pentru români. În mai multe județe unde au fost emise avertizări de caniculă, s-a decis să se furnizeze apă cu rația.
În comuna Călărași din Dolj, sute de hectare cultivate cu pepeni sunt distruse de soarele puternic. Fermierii disperați au ajuns să își acopere pepenii cu pungi de plastic.
Chiar și cu temperaturi de peste 45 de grade Celsius în Muntenia, fermierii din Buzău nu își opresc munca pe câmp. Echipați cu pălării, șepci și apă, aceștia se străduiesc să îngrijească culturile agricole.
„Pe 7 august împlinesc 86 de ani. Și soțul 88 în toamnă. Păi, ce să facem, să îi lăsăm pe acești copii amărâți singuri cu ce să plătească un om, că cere 2 milioane pe zi”, spune doamna Elena, o agricultoare de aproape 90 de ani.
Situația din țară este și mai gravă deoarece mai multe comune din Gorj au rămas fără apă potabilă. La Aninoasa, apa se furnizează doar pentru 2 ore seara. Și în județul Alba, locuitorii din 5 comune suferă din cauza lipsei apei potabile.