Două persoane au fost reținute de procurorii DIICOT, după ce au fost prinse când ar fi vândut mai multe comprimate de ecstasy la un festival de muzică organizat în Capitală.
Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis, luni, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus duminică reținerea a două persoane, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc.
Procurorii precizează că, în timp ce se aflau în incinta unui complex din București în care se desfășura un festival de muzică, cei doi au deținut și vândut mai multe comprimate ecstasy (drog de mare risc).
Luni, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile, informează anchetatorii.
Conform comunicatului, activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog.