Doi ucraineni care au trecut ilegal frontiera de stat au fost depistați de jandarmi în apropiere. Cei doi au plecat de 15 zile de acasă pentru a scăpa de război.
În timp ce se aflau în efectuarea unei acțiuni silvice în colaborare cu reprezentanții Ocolului Silvic Poienile de Sub Munte în zona împădurită Luhei-Rica-Socolău (zonă aflată lângă frontiera cu Ucraina), patru subofițeri jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Pintea Viteazul” Maramureș au observat în pădure doi bărbați care nu își justificau prezența în proximitatea frontierei, au transmis autoritățile.
În urma legitimării și a discuției purtate în limba engleză cu cei doi bărbați, în vârstă de 34, respectiv 39 de ani, a reieșit că au trecut ilegal frontiera de stat din Ucraina în România și intenționau să ajungă la Poliția de Frontieră pentru a solicita statului român o formă de protecție.
Cei doi bărbați au mărturisit că au plecat din Ucraina pentru a fugi de război, se află pe drum de mai bine de 15 zile și că au parcurs până aici peste 80 de kilometri, conform surselor oficiale.
Cetățenii ucraineni au fost conduși și predați polițiștilor din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de Sub Munte.