O variantă de lucru în cazul anchetei în care Bogdan și-a pierdut viața în dimineața zilei de 1 mai, după ce a fost lovit de o mașină pe drumul județean 209, este de-a dreptul șocantă. Se crede că accidentul nu a fost o întâmplare nefericită, ci o răzbunare după un conflict între victimă și șoferul mașinii implicate, un tânăr de 21 de ani din Frumoasa-Moara.
Nu se știe cu exactitate ce făcea victima la acea oră, 5.00 dimineața, pe drumul de la Frumoasa, în condițiile în care locuia în cartierul George Enescu din municipiul Suceava.
Apropiații celui decedat susțin că între acesta și tânărul care se afla la volan a existat un conflict, iar ultimul ar fi fost lovit de victimă. Se crede că pentru a se răzbuna, tânărul de 21 de ani a urcat la volanul autoturismului marca VW Touran și l-a lovit intenționat, conform informațiilor de la Monitorul de Suceava.
Miercuri seară, după ce au obținut mandatul de percheziție, polițiștii au mers la locuința din Frumoasa unde locuiește șoferul. Au verificat și ridicat probe de la mașina implicată în accidentul mortal. Aceasta era avariată serios pe partea stângă față, iar în interior a fost găsit și un topor. De asemenea, în locuință și în curte s-au găsit mai multe urme de sânge.
Șoferul a susținut mereu că nu o cunoștea pe victimă și că nu aveau nici o legătură. Acest aspect va fi lămurit prin percheziția informatică a telefonului, dar și prin coroborarea cu celelalte probe din dosar, inclusiv audierea martorilor.
Cert este că pe numele lui Sebastian Duceac a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar joi va fi dus la Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă. El este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.