Ion Țiriac este considerat al doilea cel mai bogat român, având o avere estimată la 2,1 miliarde de dolari, echivalentul a aproximativ 10 miliarde de lei.
El are trei moștenitori legitimi – Ion Alexandru Țiriac, Karim Mihai Țiriac și Ioana Natalia Țiriac -, dar a dezvăluit că are în total 33 de copii și că își va împărți averea în 33 de părți egale.
”Mereu mi-au plăcut femeile, nu pot să explic acum de ce. Am trei copii legitimi, dar în total am 33. Aceștia nu poartă numele meu, dar după moartea mea, averea mea va fi împărțită în 33 de părți egale. Toți vor primi aceeași sumă. Dacă totul le este dat pe tavă, vor avea un handicap”, a declarat Ion Țiriac.