Când emoțiile se acumulează în ființa noastră din cauza unei atenții sporite și a timpului îndelungat de menținere a agitației mentale, acestea se descarcă prin stări de anxietate, atacuri de panică sau depresie. Aceste tulburări apar deoarece organismul nostru are nevoie, conform instinctului de supraviețuire, să găsească un mod, fie și forțat, de a descărca ceea ce este periculos pentru sănătatea noastră.
În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, în cazul în care acumularea de emoții depășește pragul de suportabilitate, aceste descărcări emoționale ajung până în planul fizic și încep să se manifeste tot felul de afecțiuni ale corpului, de la cele mai ușoare până la boli foarte grave. Gravitatea bolii este dată de natura emoției, intensitatea ei și perioada de timp în care a fost înmagazinată, iar transpunerea bolii în plan fizic poate dura și câțiva ani. “Rostul bolilor fizice este acela de a conștientiza asupra suferinței sufletești și necesită vindecarea ei.
De multe ori, nu dăm importanță unei suferințe sufletești, o ignorăm și credem că aceasta nu se poate transforma într-o boală fizică. Din contra, cu cât lăsăm mai mult o boală sufletească netratată, cu atât mai intens va fi procesul de somatizare. Boala sufletească se va transforma în boală fizică, nu imediat, dar în câteva luni sau ani.
Avem două posibilități de a trata suferințele sufletești și a le împiedica să escaladeze în boli fizice:
1) prin tratament medicamentos, însă acesta nu descarcă emoțiile, ci doar le inhibă, iar la un moment dat există marele risc ca acestea să recidiveze sub o formă sporită. În timp, organismul va deveni imun la tratamentul medicamentos;
2) prin psihoterapie, cu ajutorul căreia putem identifica cauzele psihologice primare care au condus la această condiție”, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru.
În acceptiunea specialistului, există 5 emoții principale, foarte dăunătoare pentru organismul nostru, care la un moment dat se pot transforma în boli fizice, astfel:
Frica – o îngrijorare simțită în legătură cu un pericol real sau imaginar
“Persoanele care simt frică sunt tensionate, lipsite de curaj, deoarece simt vulnerabilitate interioară, sunt focalizate mai degrabă pe așteptările celorlalți decât pe ale lor, simt că nu se pot baza aproape pe nimeni și nimic. Frica neprelucrată se manifestă la nivelul stomacului și al rinichilor, zona lombară, uneori și la nivelul gâtului dacă are legătură cu ceva ce vrem să spunem pentru că este important”, consideră psihologul Cojocaru.
Neiertarea – apare ca o incapacitate de a merge mai departe, de a înțelege că oamenii sunt supuși ”greșelii”
“Persoanele care nu iartă pe cei care le-au făcut rău, au în minte faptul că, dacă îi iartă, este ca și cum le-ar accepta și încuraja comportamentul defectuos sau că răul produs nu se mai poate repara. Nu este vorba nici de acceptarea comportamentului, nici de încurajarea lui, ci de liniștea interioară personală, care decurge din eliberarea minții de imaginea ”răufăcătorului”, de atenția acordată propriei sănătăți și de direcționarea minții către căutarea de soluții. Uneori da, un rău produs nu se mai poate repara concret pentru că nu putem da timpul înapoi, dar putem învăța să ne bucurăm de viață în continuare făcând lucruri noi. Neiertarea slăbește sistemul imunitar și aduce boala în general în întregul organism și în mod particular, partea afectată este inima”, afirmă specialistul.
Furia – o încărcare emo