Socrii fostului primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, au fost trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru dare de mită şi complicitate la dare de mită. Curtea de Apel Târgu Mureş a decis ca aceştia să rămână cu condamnările de 3 ani, respectiv, 2 ani şi şase luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei.
Curtea de Apel Târgu Mureş a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curţii de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi a constatat rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în cazul celor doi. Singura diferenţă faţă de hotărârea primei instanţe a fost încetarea de drept a măsurii controlului judiciar.
Curtea de Apel Târgu Mureş a dedus din pedeapsa principală perioada reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu pentru cei doi inculpaţi. De asemenea, s-a constatat că la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, măsura preventivă a controlului judiciar a încetat de drept pentru aceştia.