Dan Puric acuză politicienii că au vândut în mod iresponsabil resursele țării și că își bat joc de viitorul copiilor. El îi numește trădători pe conducătorii României și îi avertizează că poporul se va ridica din nou împotriva lor.
SCRISOAREA-MANIFEST A LUI DAN PURIC CĂTRE LIDERII ROMÂNIEI
Cei care, întâmplător și efemer, se află la conducerea acestei țări, o fac cu o iresponsabilitate stupidă, ca și cum ar fi veșnici și nu ar avea nicio moștenire din trecut și, mai ales, nicio responsabilitate pentru viitor!
Ei au aruncat la gunoi credința în țară, trecutul martiric și eroic al acestui neam, de care s-au dezis în grabă, laș și slugarnic, considerându-le un balast, fără să știe că acestea erau singurele lucruri care i-ar fi putut salva, care i-ar fi putut reda libertatea și, mai ales, care i-ar fi putut legitima cu primul drept al unui popor, care nu este acela de a conduce, ci de a fi bine condus.
Ei au aruncat inocența copiilor noștri și, din păcate, și a lor, acceptând să facă la comanda străină de neam și de Dumnezeu, din grădinițe, școli, licee și universități un teren sinistru și cinic de experimentare a ideologiilor barbare care se scurg din canalul unei lumi fără Dumnezeu.
Ei participă din proprie inițiativă, prin trădări zilnice, la cel mai sinistru proces de înrobire a românilor în marea pușcărie globalistă, condamnând la un etern prizonierat și degenerare ființa unui întreg neam.
Ei au aruncat la tomberonul lumii onoarea numelui de român! Au violat conștiința de sine a acestui neam! Pe ce „biblie” au jurat că au putut face toate acestea fără nicio remușcare? Nu vor avea unde să-și pună capul, pentru că pământul acesta a fost, este și va fi mormânt pentru toți, dar țărâna lui nu va acoperi niciodată trădarea lor! Timpul trădării de țară a trecut și, chiar dacă au umplut hambarele lumii cu bogăția muncită cu atâta sudoare a acestei țări și noua ne-au aruncat doar neghină ca hrană, iată că la orizontul acestui neam au răsărit din nou, neașteptat, spice de grâu curat ale acestui suflet românesc mereu nedreptățit.
SURSA: SCRISOAREA LUI DAN PURIC