Discuție tensionată între un fost președinte și un fost primar de sector. Traian Băsescu a fost atacat, în direct, de către Marian Vanghelie, de pe platoul Realitatea Plus, care l-a acuzat pe fostul șef de stat că este creatorul și susținătorul statului paralel.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a intervenit în direct la Realitatea Plus pentru a-și susține punctul de vedere în fața acuzațiilor lui Marian Vanghelie, care îl acuză că este creatorul și susținătorul statului paralel.
„Am fost șeful statului. Cum adică, implicarea mea în statul paralel? Eu am fost șeful statului”, a declarat Traian Băsescu. „Dacă trebuie să-i dau dreptul la replică și lui Vanghelie, înseamnă că am ajuns prea jos!”, a mai spus fostul șef al statului.
Vanghelie a lansat o serie de întrebări retorice către Băsescu, întrebându-l de ce îl primea la el acasă când era președinte. „Pentru că eu…vă zic un singur lucru. Vedeți ce spuneți că am înregistrări cu dumneavoastră”, a continuat Vanghelie.
„Poți să ai absolut toate înregistrările cu mine, Vanghelie. O să iasă la lumină!”, a replicat Băsescu.
Marian Vanghelie a continuat să insiste și l-a atenționat pe Traian Băsescu cu privire la o discuție purtată „lunea dimineața”, moment în care fostul președinte a închis telefonul în direct.