Ucraina a intrat în ziua cu numărul 837 de conflict armat cu Rusia. Președintele Volodimir Zelenski a susținut în discursul său video adresat națiunii sâmbătă seara că trupele ruse au eșuat în ofensiva lor din regiunea Harkov. Afirmația a fost făcută după ce s-a întâlnit cu comandantul-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski.
Președintele Volodimir Zelenski, întors din Franța, unde a avut convorbiri cu Emmanuel Macron și Joe Biden, le-a spus compatrioților sâmbătă seara că Ucraina are noi soluții pentru apărare. Zelenski susține că a ajuns deja la acorduri cu partenerii pentru sistemele suplimentare de apărare aeriană pentru Ucraina, iar unele dintre aceste soluții vor fi puse în aplicare mai repede, iar altele vor fi implementate ”mai aproape de toamnă”.
Ucraina a insistat pe lângă partenerii săi să îi furnizeze sisteme suplimentare antiaeriene pentru a contracara atacurile ruse, mai ales după înăsprirea ofensivei Moscovei. Potrivit lui Zelenski, Ucraina are nevoie de cel puțin șapte sisteme antiaeriene moderne suplimentare, dintre care două pentru a apăra regiunea Harkov, care este ținta unei ofensive ruse începând din 10 mai.
Zelenski a confirmat că ofensiva rusă la Harkov a fost oprită și că se lucrează pentru a asigura mai multe rezerve pentru armata ucraineană. El a menționat că au fost găsite noi soluții pentru apărarea Ucrainei din partea Franței și a Statelor Unite, fără a oferi detalii.
Președintele francez Emmanuel Macron și președintele american Joe Biden au anunțat că susțin eforturile de a folosi profiturile excepționale din activele rusești înghețate în beneficiul Ucrainei. Cei doi lideri și-au exprimat îngrijorarea cu privire la transferurile către Rusia de armament din Iran și Coreea de Nord și de materiale cu dublă utilizare din China, susținând măsuri de restricționare a acestor transferuri care trec prin sistemele financiare americane și franceze.