Armata rusă a anunțat că a lansat marți exerciții militare privind folosirea armelor nucleare tactice, în apropierea Ucrainei, ordonate de la începutul lunii mai de către președintele rus Vladimir Putin, și asigură că este un răspuns la „amenințările” din partea Occidentului, relatează France24.
Rusia și-a menținut constant arsenalul nuclear timp de peste doi ani și a amenințat că îl va folosi dacă se simte amenințată.
„Prima etapă a exercițiilor (…) privind pregătirea și folosirea armamentului nuclear ne-strategic a început”, a anunțat Ministerul rus al Apărării.
Acesta precizează că aceste manevre au loc în Districtul Militar de Sud, situat în apropierea Ucrainei și care acoperă regiuni ucrainene a căror anexare a fost revendicată de către Moscova.
Aceste exerciții implică și aviația și rachete hipersonice de tip Kinjal, anunță Ministerul rus al Apărării.
„Exercițiul în desfășurare are ca scop menținerea pregătirii personalului și a echipamentului (…) în folosirea armamentului nuclear ne-strategic care să acționeze și să garanteze integritatea teritorială și suveranitatea statului rus, ca răspuns (…) amenințărilor unor oficiali occidentali”, precizează ministerul.
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat, la începutul lunii mai, organizarea acestor exerciții nucleare, ca răspuns, potrivit Kremlinului, unor amenințări din partea Occidentului, și anume posibilitatea susținută de președintele francez Emmanuel Macron a trimiterii unor trupe la sol în Ucraina.
Vladimir Putin amenință, după ce a invadat Ucraina în februarie 2022, cu o posibilă recurgere la arma nucleară.
Rusia a desfășurat în vara anului 2023 armament nuclear tactic în Belarus, cel mai apropiat aliat al său.
Belarusul a anunțat, la rândul său, în mai, un exercițiu sincronizat cu Moscova, în vederea verificării lansatoarelor sale de armament nuclear tactic.
Doctrina nucleară rusă prevede un recurs „strict defensiv” la arma atomică, în cazul unui atac asupra Rusiei cu arme de distrugere în masă sau în cazul unei agresiuni cu armament convențional care „amenință existența însăși a statului”.