Ucraina a ajuns în ziua cu numărul 864 de război. Zvonurile cu privire la o vizită-surpriză a lui Viktor Orban, vineri, la Moscova îi îngrijorează pe oficialii europeni Charles Michel şi Donald Tusk. Pentru moment, agenda lui Orban nu a putut fi confirmată.
UPDATE 6:20 – Îngrijorare la Bruxelles şi Varşovia în privinţa zvonurilor despre vizita lui Viktor Orban la Moscova
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi premierul polonez, Donald Tusk, şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la informaţiile de presă evocând o vizită vineri la Moscova a prim-ministrului ungar, Viktor Orban, care tocmai a preluat preşedinţia UE, notează AFP.
„Preşedinţia prin rotaţie a UE nu are mandat pentru a se angaja în dialog cu Rusia în numele UE”, a scris Charles Michel joi pe X. ”Poziţia Consiliului European este clară: Rusia este agresorul, Ucraina este victima. Nicio discuţie nu poate avea loc fără Ucraina”, a adăugat el.
Donald Tusk a reacţionat şi el: „Viktor Orban, zvonurile despre vizita dumneavoastră la Moscova nu pot fi adevărate, nu-i aşa?”, a scris el pe aceeaşi reţea socială.
Potrivit site-ului de investigaţii online VSquare, specialist în Europa Centrală, precum şi RFE/RL, bazându-se pe surse anonime, Viktor Orban este aşteptat vineri în capitala Rusiei, la trei zile după o vizită neaşteptată la Kiev.
Un oficial al UE de la Bruxelles a declarat pentru AFP că „numerele încercări” pentru a confirma rapoartele privind vizita lui Orban „au fost fără succes”.
Orban „nu a informat despre o călătorie la Moscova”, a declarat oficialul, adăugând că, dacă prim-ministrul ungar ar fi pus întrebarea, „preşedintele Michel l-ar fi sfătuit cu fermitate împotriva unei asemenea vizite”.
Dacă acest lucru se va confirma, va fi prima vizită a unui lider european la Moscova după cea a cancelarului austriac Karl Nehammer, în aprilie 2022.