Administratorii marilor supermarketuri și hypermarketuri au reacționat la declarațiile ministrului Agriculturii, Florin Barbu, conform cărora executivul lucrează la proiectul privind limitarea adaosului comercial la toate produsele procesate în România.
Marii retaileri reuniți în Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) afirmă că nu susțin o plafonare a adaosului comercial la produsele românești, spunând că produsele românești au ajuns chiar să fie dominante pe rafturile magazinelor. Domeniul reclamă, de asemenea, avalanșa de suprareglementări la care este supus.
Marii retaileri spun că au făcut eforturi deosebite pentru asigurarea prezenței la raft în număr cât mai mare a produselor românești, răspunzând astfel încurajărilor, îndemnurilor și chiar solicitărilor venite din partea atât a autorităților, fermierilor, organizațiilor neguvernamentale și tuturor celor care au fost prezenți în spațiul public cu astfel de mesaje și că au răspuns cererii pentru produse românești venite din partea consumatorilor.
Referitor la afirmația că produsele românești, doar pe baza provenienței lor, ar putea avea un adaos comercial diferit în comparație cu produsele similiare de pe alte piețe, nu avem acces la datele de care, probabil, dispune domnul Ministru, și în acest sens, nu putem susține o astfel de abordare, transmite AMRCR.
Marii retaileri din România avertizează de asemenea că sectorul de retail a trebuit să facă față unei adevărate avalanșe de suprareglementări, sub diverse justificări, fără ca obiectivul acestora să fie expus cu claritate sau evaluat ulterior după efectele concrete din piață, invocându-se necesitatea atingerii unor rezultate care s-au dovedit ulterior că nu sunt sustenabile.
Ceea ce putem spune cu siguranță este că sectorul de retail este din ce în ce mai copleșit de diversele evenimente care au avut loc pe seama sa și acest fapt se poate vedea și în capacitatea acestuia de a acționa ca un vector economic de creștere economică și recuperare a decalajelor regionale de dezvoltare, conchide AMRCR.
În urmă cu o zi, ministrul Agriculturii a explicat, la Palatul Victoria, că toate categoriile de produse din import care nu intră în procesare sau în abatorizare şi sunt vândute ca materie primă vor avea adaos comercial de 5%.
Potrivit lui Barbu, proiectul privind limitarea adaosului comercial la produsele româneşti va fi finalizat anul acesta. Se lucrează la acest proiect în momentul de faţă. Ştim foarte bine că ordonanţa privind plafonarea adaosului comercial a fost prelungită de către Parlamentul României până pe 31 decembrie şi le mulţumesc colegilor pentru că şi astăzi vedem o scădere a inflaţiei şi astăzi vedem, din datele Institutului Naţional de Statistică, că indicele preţului de consum a scăzut pe cele 21 alimente de bază din ordonanţa pe care noi am dat-o în Guvernul României, cu procente între 8 şi peste 30%. Se lucrează, nu voi da drumul la acest act normativ până toţi factorii implicaţi, vorbim aici de zona de retail, vorbim de procesatori, vorbim de Consiliul Concurenţei, nu ne vom pune de acord, a precizat ministrul, după şedinţa de Guvern.
Florin Barbu a mai declarat că i-au fost semnalate mai multe cazuri de produse româneşti eliminate de pe rafturile marilor retaileri, dar aceste probleme au fost rezolvate în mare parte.
Întrebat în legătură cu faptul că mai multe produse româneşti sunt eliminate de pe rafturile marilor retaileri, printre care şi magiunul de Topoloveni şi îngheţata din Teleorman, ministrul a spus că ştie despre aceste două probleme şi s-a implicat în rezolvarea lor, adăugând că miercurea viitoare va avea o întâlnire cu magazinele de retail pe aceste aspecte.
Magiunul de Topoloveni, bineînţeles, a fost băgat în plafonarea adaosului comercial