Fostul ministru al Economiei din partea USR, Claudiu Năsui, consideră că singura soluție pentru ca compania aeriană națională Tarom să iasă din situația actuală dezastruoasă este găsirea de investitori privați.
USR solicită conducerii TAROM să comunice progresul planului de restructurare al companiei, în baza căruia a primit încă 100 de milioane de lei ajutor de stat din banii contribuabililor români, în luna mai a acestui an.
”Încetarea grevei piloților de la TAROM nu înseamnă că problemele companiei au fost rezolvate sau au dispărut peste noapte. USR solicită conducerii TAROM să comunice progresul planului de restructurare al companiei, în baza căruia a primit încă 100 de milioane de lei ajutor de stat din banii contribuabililor români, în luna mai a acestui an. Planul de reorganizare este păstrat secret. Până acum, Ministerul Transporturilor a publicat doar un rezumat scurt, atunci când s-a adoptat hotărârea de guvern pentru ajutorul de salvare, care nu indică termene și acțiuni clare”, declară USR într-un comunicat. Potrivit partidului, compania a înregistrat pierderi în ultimii 17 ani. În total, acestea au depășit 55 de milioane de euro. Cu toate acestea, TAROM a continuat să fie un loc pentru plasarea membrilor de partid pe salarii mari. ”Compania, controlată politic, a avut o evoluție negativă. Cu toate acestea, conducerea companiei de stat a continuat să primească sume substanțiale. Anul trecut, conducerea Tarom a primit, fiecare, peste 36.000 de lei pe lună (brut). În plus, membrii consiliului de administrație, numiți politic fără atribuții executive, au primit încă 12.500 de lei pe lună (brut)”, afirmă deputatul USR Claudiu Năsui. ”Consiliul de Administrație al TAROM este puternic influențat politic. Jumătate dintre membrii Consiliului de Administrație provin din PSD, iar cealaltă jumătate din PNL. De asemenea, este o coincidență ciudată faptul că președintele Consiliului de Administrație vine de la PSD Timiș, organizația din care face parte și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Consiliul a fost numit luna trecută, sub supravegherea superagenției înființate de Marcel Ciolacu AMEPIP, care ar fi trebuit să eficientizeze companiile de stat. În realitate, este încă o poziție bine plătită pentru cei conectați politic care primesc salarii exorbitante de la stat”, mai precizează USR. „În companiile de stat nu există niciun interes să fie oprită corupția, dimpotrivă, aceasta se desfășoară în complicitate cu politicienii. Singura soluție pentru TAROM este găsirea de investitori privați. Aceasta este soluția pe care am implementat-o cu succes în timpul mandatului meu de ministru al Economiei. Am căutat și am găsit investitori privați pentru Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște, care altfel ar fi putut ajunge la fier vechi sau ar fi putut rămâne o companie de stat falimentară”, concluzionează Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei.