Medicul de la Institutul Oncologic, în vârstă de 69 de ani, este cercetat pentru ucidere din culpă și a fost plasat în arest la domiciliu. Acesta este acuzat că a uitat o compresă în corpul unei paciente pe care a operat-o, iar femeia a decedat din cauza septicemiei.
Medicul oncolog a fost prezentat magistraților și plasat în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Polițiștii au efectuat percheziții atât la spitalul unde a avut loc intervenția chirurgicală, cât și la locuința medicului. În urma descinderilor, au fost găsite mai multe documente și un telefon mobil, care au fost confiscate pentru investigații ulterioare.
Există suspiciuni că medicul a uitat o compresă în corpul pacientei operate, ceea ce a dus la decesul acesteia din cauza septicemiei. Familia femeii a depus o plângere la poliție imediat după înmormântare. În cazul în care va fi găsit vinovat, medicul acuzat de malpraxis risca o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare pentru ucidere din culpă.