Un bărbat din comuna Dârmănești, județul Argeș, suspectat că și-a ucis tatăl și apoi a fugit, a fost capturat de polițiști într-o pădure în timpul nopții de luni spre marți.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș, victima, în vârstă de 60 de ani, a decedat în urma unui conflict spontan.
„În seara zilei de 01 iulie a.c., în jurul orei 22:00, polițiștii din Poliția Municipiului Câmpulung au fost alertați prin Serviciul Național Unic de Urgență 112 cu privire la un conflict în comuna Dârmănești, în urma căruia tatăl ar fi fost agresat de fiul său. La fața locului au intervenit polițiștii din Secția de Poliție Rurală Stâlpeni și un echipaj medical. Din păcate, bărbatul în vârstă de 60 de ani, care prezenta leziuni, a fost declarat decedat”, se menționează în comunicat.
Potrivit aceleiași surse, presupusul agresor a fugit în direcția unei zone împădurite din apropierea locuinței. Polițiștii care au intervenit la fața locului au căutat în zonă, fiind trimise mai multe patrule din Poliția Municipiului Câmpulung.
„Polițiștii din Secția de Poliție Rurală Stâlpeni au reușit să-l identifice pe bărbatul suspectat de comiterea agresiunii, la o construcție situată la aproximativ un kilometru de locul faptei”, precizează IPJ Argeș.
Cazul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, care, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, desfășoară cercetări pentru a clarifica circumstanțele în care a avut loc agresiunea.