Un buzoian a mers în pădure în căutarea de metale prețioase și artefacte, dar a avut parte de o întâlnire neașteptată cu una dintre cele mai rare specii de șerpi din România: vipera neagră.
Întâlnirile cu șerpii în munți devin din ce în ce mai frecvente, chiar și în locuri neașteptate. Majoritatea mușcăturilor de șarpe apar la persoanele care ating reptilele în mod intenționat și imprudent. Șerpii veninoși nu atacă decât atunci când sunt provocați sau surprinși.
Ciprian Chiriac, un ghid turistic din zona Colți și pasionat de detectarea metalelor, a postat recent câteva fotografii din călătoriile sale, printre care se afla și un șarpe de culoare neagră. Fotografiile au fost făcute în apropierea drumului național DN 10, care leagă Buzăul de Covasna și Brașov.
„În munții Siriului – zona Giurca, am descoperit formațiuni geologice spectaculoase, tranșee din Primul și Al Doilea Război Mondial, o viperă neagră și o casă veche”, a scris Ciprian Chiriac în mesajul său.
Șarpele atacă doar când se simte amenințat. FOTO C. Chiriac
Vipera neagră, cunoscută și sub numele de Vipera berus, este o specie de șarpe veninos care trăiește în Europa, inclusiv în România. Este una dintre cele două specii native de vipere din țară, cealaltă fiind vipera cu corn (Vipera ammodytes).
Vipera neagră poate fi întâlnită în pădurile de foioase, pășuni, tufișuri și zone de mlaștină din România. Este o specie protejată, fiind înscrisă în anexa II a Convenției de la Berna și în anexa IV a Directivei Habitate din cadrul Uniunii Europene.
Șarpele se remarcă prin culoarea sa variabilă, care poate fi de la negru sau maro închis până la maro-roșcat, cu pete sau dungi mai închise sau mai deschise.
Este un prădător al micilor mamifere și păsări și, deși veninul său poate fi periculos pentru oameni, în general nu este letal, cu excepția cazurilor rare de reacții alergice severe.
Potrivit unei informări publicate pe pagina Rezervației Domgled – Valea Cernei, majoritatea incidentelor cu șerpi au loc din cauza celor care ating intenționat reptilele.
„Dacă locuiți sau călătoriți în zone în care există șerpi, purtați haine care să acopere picioarele. Luați un băț lung pentru a vă ajuta să vă deplasați prin vegetație și astfel șerpii se vor speria și se vor îndepărta”, sunt recomandările publicate de reprezentanții rezervației.
Nu pășiți, nu vă așezați pe pământ și nu mutați pietre înainte de a verifica locul. Dacă ați observat un șarpe la distanță, ocoliți-l fără a-l provoca, iar dacă este foarte aproape, rămâneți nemișcați, deoarece, în general, se va îndepărta singur.