Proiectul de lege care propune eliminarea obligației părinților singuri de a lucra ture de noapte și precizează că aceștia pot lucra doar dacă își doresc a fost votat favorabil în Camera Deputaților. Această inițiativă legislativă are scopul de a proteja drepturile și interesele părinților singuri, oferindu-le posibilitatea de a-și gestiona mai bine viața personală și familială.
Proiectul de lege urmează să fie trimis spre promulgare la președintele Klaus Iohannis, iar dacă va fi aprobat, va fi un pas important în asigurarea unor condiții de muncă mai echitabile și adaptate nevoilor părinților singuri din România.
Proiectul vine în sprijinul părinților singuri care fac ture de noapte și nu au cu cine să-și lase copiii. Până acum, doar anumite categorii de persoane erau exceptate de la turele de noapte.
”Fără ture de noapte pentru părinții singuri! Proiectul depus de mine încă de anul trecut a primit votul final în Camera Deputaților și merge la promulgare la președintele Iohannis. În prezent, Codul muncii prevede dreptul de a decide dacă lucrează în ture de noapte doar în cazul femeilor gravide, al lăuzelor și al celor care alăptează, însă lista beneficiarilor se extinde. Potrivit legii, munca de noapte este definită ca activitatea desfășurată în intervalul orar 22:00 – 06:00. Sunt foarte multe cazuri în care părinții singuri nu au cu cine să-i lase pe cei mici. Nu toți au un bunic, o rudă sau o persoană apropiată pe care să se bazeze, iar o bonă este extrem de scumpă. Așa că de cele mai multe ori copiii ajung în grija unor persoane nepotrivite sau sunt lăsați singuri pe timp de noapte. Familiile monoparentale au nevoie de sprijin, nu de obstacole sau bețe în roate. Relația părinte-copil poate fi grav afectată de programul de noapte, părintele vine acasă după o tură obositoare și de cele mai multe ori nu se mai poate ocupa cum trebuie de cel mic”, a declarat Silvia Dinică, senatoare USR și inițiatoarea proiectului de lege.
Potrivit senatoarei, motivele pentru care turele de noapte trebuie excluse dacă părintele singur nu își exprimă disponibilitatea sunt: siguranța copilului pe timp de noapte, care rămâne fie în grija unei alte persoane decât părintele, fie singur în casă; posibilitatea ca părintele să nu poată acorda copiilor suficientă atenție și îngrijire în timpul zilei, din cauza oboselii generate de lucrul în ture de noapte; dificultatea de a îmbina programul de lucru cu obligațiile familiale, cum ar fi îngrijirea copiilor sau participarea la activități școlare și sociale; impactul asupra relației părinte-copil, care poate fi afectată de faptul că părintele nu este disponibil sau nu poate participa la activitățile copilului în mod regulat.
Proiectul le dă opțiunea părinților singuri să lucreze în ture de noapte, dacă așa doresc. Astfel, turele de noapte nu mai sunt o obligație. Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie să fie promulgat de Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial.